Petre și Gina sunt un cuplu de români din Italia. Locuiesc undeva în nordul Italiei, pe lângă Brescia, într-o casă cu vedere spre munte pe care cei doi soți și-au cumpărat-o în urmă cu 3 ani.
Lucrează amândoi. Gina este infirmieră și Petre muncește în construcții. Ambii se pot lăuda cu faptul că, de 18 ani de când sunt în Italia, nu prea au schimbat locurile de muncă.
Nu au salarii mari, însă amândoi sunt de părere că „mai bine să duci dorul banilor decât să le duci grija.” Au asistat la transformarea Italiei, au văzut cum criza a lovit orice sector. S-au gândit să se întoarcă în România, să deschidă o afacere, cum să nu? Când au fost pe punctul de a pleca, Gina a rămas însărcinată.
Nu aleargă câinii cu covrigi în coadă, însă le este mai bine decât în România. Nu au vrut să-și crească puiul în România, mai ales că fusese diagnosticat cu o formă ușoară a unei boli care necesită terapie și controale periodice.
Copilul a crescut fără bunici, fără verișori, fără familia extinsă. Familie de care cei doi părinți au avut parte și care i-a ajutat să devină ceea ce sunt astăzi. Părinții sunt îmbătrâniți. Și ei au nevoie de copii și de nepotul lor drag, însă stiu că s-au dezrădăcinat, știu că Mattia are nevoie să rămână acolo unde a prins rădăcini, unde este îngrijit cu atenție, unde părinții nu sunt umiliți de sistem și viața oamenilor contează cu adevărat.
În toți acești ani au întâlnit mulți români care au fost forțați să emigreze pentru a trăi sau doar pentru a-i face pe cei rămași acasă să trăiască decent. Mulți dintre conaționali sunt plini de resentimente față de țara lor.
Petre și Gina nu au resentimente față de țară, ci față de cei ce conduc țara. Uneori au resentimente față de conaționali, spun că unii îi fac de rușine prin comportamentul lor sălbatic, mult prea arogant în prostie, rău, lacom, invidios, fără demnitate, ușor de prostit și cumpărat, laș, ignorant etc. Din păcate, multă pleavă se găsește și în Italia. „Nu, nu ne întoarcem în România, oricât de greu ar fi!”, spune Petre.
Cuplul a ales să-și trăiască viața altfel, să fie români printre străini, oameni printre oameni.
Gina face de ani de zile o muncă ce necesită multă compasiune, răbdare, determinare, devotament. O muncă pe care italiencele nu prea o fac cu tragere de inimă. Ea zice că s-a născut pentru a fi infirmieră, iar Petre o aprobă. „Soția mea e atât de calmă, iubitoare și bună… cred că are lapte și miere în vene.” Gina știe că multe românce fac această muncă în casele italienilor și sunt considerate doar „badante”.
Pentru Gina și Petre, fiecare venire în România i-a învățat despre cum să nu-i mai doară așa tare, să nu le mai fie dor, să nu-și mai dorească să se întoarcă într-o Românie prădată, într-o Românie care i-ar fi îmbolnăvit pe ei, iar pe copilul lor l-ar fi declarat handicapat.
Luminița Mirela Negoiță
