Dupa secole de dominație străină și lupte prelungite, Italia a apărut în anul 1870 ca un regat unit independent
Germenii patriotismului italian, striviți de bătălia de la Fornovo din 1495, au făcut ca timp de trei secole să se instaleze o stare de apatie. După Fornovo, toate armatele Europei, au venit în Italia și s-au luptat între ele, pentru a împărți prada.
Spania, cea mai puternică națiune a momentului din Europa, s-a impus în cele din urmă ca stăpâna evidentă a Italiei. Papa l-a încoronat pe regele Carol al V-lea al Spaniei drept împărat roman sfânt în anul 1530, iar acesta și urmașii săi au condus țara mai bine de 150 de ani.
Țara a fost împovarată cu taxe grele, iar sub influența spaniolă, libertatea și energia specific italiană s-au diminuat. Nici papalitatea nu a fost mai puțin apăsătoare; legile Inchiziției, Index-ul și Ordinul Iezuiților i-au obligat pe mulți italieni să plece. Sub stăpânirea spaniolilor și mai târziu (după Tratatul de la Utrech din anul 1713) sub cea la fel de apăsătoare a austriecilor, Italia și-a pierdut reputația de centru cultural. Dar, în anul 1789, Revoluția Franceză i-a inspirat pe mulți dintre italieni, și idealurile republicane s-au răspândit cu rapiditate.
Patrioții visau la o republică italiană independentă, după modelul celei din Franța. Cand Napoleon a invadat Italia în anul 1796, poporul s-a ridicat împotriva austriecilor și astfel o mulțime de republici au fost fondate. Timp de trei ani, întreaga peninsulă a fost republicană și sub stăpânire franceză. Dar în martie 1799, o armată austro-rusească i-a izgonit pe francezi din nordul Italiei și i-a repus în drepturi pe mulți dintre prinții locali.
În Neapole, republicanii au rezistat până când au fost și ei obligați să se predea. Pentru a lupta împotriva asupritorilor străini și a lingușitorilor locali, patrioții italieni s-au alăturat societăților secrete, cum ar fi cea numită Carbonari. În dragostea lor pentru ritual ei puteau fi asemănați cu francmasonii, dar ei aveau un scop serios: eliberarea Italiei.
