În cei 32 de ani de „democrație”, sistemul de sănătate românesc a ajuns un cadavru din care se înfruptă hienele care conduc România.
Acum o săptămână, am întâlnit întâmplător pe stradă o cunoștință bolnavă oncologic. Ceva ani în urmă, când i-a fost descoperită tumoarea, în circuitul spitalicesc citostaticele erau pe cale de dispariție.
Toți cei care fac parte din aparatul sanitar românesc, sector oncologic, se prefăceau că tratează cancerul în timp ce, în realitate, citostaticele erau diluate sau, mai rău decât atât, dispăreau zilnic din listele de achiziție a Ministerului Sănătății, fiind înlocuite cu ”apa chioară” sau ”praful de cretă”. Într-o traducere populară ”apa chioară” și ”praful de cretă” sunt echivalente cu condamnarea la moarte sigură a oncologicilor.
Cunoștința mea mai este încă în viață pentru că a avut inspirația și curajul de a lua calea străinătății pentru a-și salva viața. Așa a ajuns în Italia.
La vremea aceea, șacalii din sistemul de sănătate românesc, nu doar că au descurajat-o să plece la tratament în străinătate dar au și împiedicat-o. Cum și de ce? Simplu! Pentru că au putut și pentru că orice oncologic ieșit din circuitul intern de tratare a cancerului nu mai atrage bani la bugetul spitalului unde era ținut sub observație de specialitate.
Imaginați-vă că astfel de probleme au întâmpinat și încă întâmpină părinții care au copii bolnavi oncologic. Acest tip de bișniță cu vieți umane se face și în cazul copiilor. Vă dați seama că s-a ajuns până într-acolo încât copiii noștri sunt o monedă de schimb în mâinile unor indivizi care și-au vândut sufletul diavolului pentru bani?
Când cunoștința mea a cerut de la Casa de Sănătate cardul european de sănătate, nu i-a fost eliberat deși a cotizat în sistem toată viața ei. O lege, existentă deja, obligă Statul Român să plătească tratamentele în străinătate a fiecărui cetățean pe care sistemul de sănătate românesc nu îl poate ajuta și salva.
Nu i s-a explicat de ce i se refuză eliberarea acestui card, orice întrebare a pus i-a fost fără răspuns. Pur și simplu a fost constant ignorată și refuzată.
Pe muchie de cuțit a fost salvată în Italia unde, internată și operată la Urgențe, mai întâi i-a fost salvată viața apoi i-au fost cerute, pe rând, documentele necesare începerii primului ciclu de citostatice, deci era obligatoriu nevoie de cardul european de sănătate. Pentru a doua oară a fost cerut acest card la Casa de Asigurări de Sănătate și, tot pentru a doua oară, a fost refuzată fără nicio explicație, eliberarea lui.
Femeia mai este în viață pentru că angajații sistemului de sănătate italian au respectat jurământul lui Hipocrate pe care l-au depus și au găsit soluții pentru a-i salva viața.
După două-trei operații, după mai multe cicluri de citostatice, femeia s-a întors în viață în România.
În ziua când ne-am întâlnit pe stradă, era disperată și aproape plângea. Fusese la medicul oncolog să ceară o rețetă și trimitere pentru câteva analize și, fără a i se spune în cuvinte, a fost iarăși condamnată la moarte fiindu-i refuzate minimele drepturi de a rămâne în viață. Practic răspunsul a fost unul scurt și criminal de sec: ”du-te, dragă, și fă-ți analizele acolo unde te-ai operat și te-ai tratat!”
În timp ce povestea nu am putut să nu-mi amintesc de un alt caz (întâmplare de acum 6-7 ani) al unui tânăr oncologic terminal, căruia i-a fost refuzată o rețetă de morfină pe motiv că ”și-așa moare, de ce să stricăm orzul pe gâște…”.
În ultimii 10 ani s-a scris mult despre modul în care sistemul de sănătate românesc a fost transformat într-un paravan în spatele căruia se fură ca-n codru din banul public. Ceea ce este grav, este faptul că se calcă, la propriu, peste cadavrele românilor care sunt obligați să cotizeze la un sistem de sănătate care mai pune în practică doar un plan bine organizat al crimei în masă.
Știu că majoritatea angajaților sistemului de sănătate se revoltă când primesc astfel de etichete și găsesc tot felul de justificări sau scuze, dar nimic și nimeni nu îi scutește de vina colectivă de a face parte dintr-un nucleu care are obligația legală de a salva oameni în timp ce, în realitate, îi condamnă la moarte prin comportament, lipsă de profesionalism, negaționism, refuzul acordării sau aprobării unor drepturi care îi ajută pe români să rămână în viață.
Iar dacă aceștia (unii dintre ei) nu primesc „meritata” (gândesc ei) șpagă, în condițiile în care salariile le sunt foarte mari comparativ cu alte domenii, se comportă ca și cum ar fi plătiți cu bani publici pentru a decide cine trăiește și cine moare. Un fel de selecție umană contra cost: cine dă șpagă, trăiește, cine nu are de unde să dea, moare.
Colac peste pupăza (vorba ironică a românului șugubăț), m-am dus să fac o donație de sânge și în timp ce îmi erau luate datele și tensiunea, am primit un fel de tichet cu care puteam merge la o farmacie anume, localizată exact vis-a-vis de Centrul de Transfuzie, de unde aș fi putut ridica o cutie de pastile cu fier. După câte am înțeles de la cadrul medical ce mi-a înmânat tichetul, erau gratuite. Nu aveam nevoie de astfel de pastile dar m-am gândit că le pot da unei persoane care are nevoie și nu le poate achiziționa din lipsa banilor.
Am mers la farmacia respectivă, am cerut medicamentul înmânând tichetul farmacistei care m-a anunțat că prețul pastilelor este de (atenție!) 110 RON. Am întrebat unde-i gratuitatea pe care mi-o specificase mai devreme persoana care mi-a înmânat tichetul.
„A doua cutie este gratis” mi s-a răspuns. Deci, cumperi o cutie la un preț de 4 ori mai mare decât cel al pastilelor prescrise și îți dau, dintr-o „bunătate” excesivă sau mai bine zis îți aruncă-n față altă cutie „gratis”.
În cazul unui bătrân cu o pensie de 1180 RON (cum are mama mea), 55 RON (atât ar fi fost prețul fiecărei cutii dacă aș fi acceptat ”trocul”) pentru un astfel de medicament este foarte mult în condițiile în care trebuie să își achite integral alte 4-5 medicamente fără de care nu poate trăi, plus alimentele și apoi facturile care, de cele mai multe ori, ne lasă fără bani de mâncare.
Curiozitatea m-a împins la o altă farmacie, să întreb cât costă cea mai ieftină cutie cu fier și, surpriză: doar 28 de RON.
Ne-am obișnuit cu astfel de practici organizate și puse bine la punct de oamenii sistemului, dar iremediabil și ireversibil este afectată și pusă în pericol viața copiilor noștri.
Se știe că o greșeală neîndreptată la vremea ei se transformă, odată cu trecerea timpului, în pericol. Dacă în ziua de azi este permisă această bișniță, peste câțiva ani, când copiii noștri vor fi adulții de mâine, aceste practici vor fi normalitatea lor.
Adică vor privi ca pe o normalitate jaful din sistemul de sănătate și vor cotiza conștienți că așa trebuie să fie jefuiți. Indiferent ce le spune/scrie Constituția, cum că Statul Român are obligația de a salva viața fiecărui individ în cazul în care aceasta îi este în pericol, dacă ei au văzut la părinții lor că s-au supus celor care comit de la ilegalități până la crime, se vor supune și ei mult mai ușor pentru că au crescut văzând că este normal să renunți la împotrivire decât să lupți împotrivindu-te.
