Ce drepturi aveți dacă lucrați în Marea Britanie

Ce drepturi aveți dacă lucrați în Marea Britanie

Legea privind securitatea și sănătatea în muncă protejează lucrătorii migranți, indiferent dacă aceștia lucrează în această țară legal sau nu. Dacă v-ați angajat în Anglia, chiar dacă la negru, trebuie să știți că aveți  drepturi egale cu cei care muncesc în mod legal.

Legislația britanică din domeniul securității și sănătății în muncă asigură același nivel de protecție tuturor lucrătorilor, indiferent dacă aceștia lucrează aici legal sau nu.

Angajatorul dumneavoastră este obligat să vă protejeze sănătatea, securitatea și bunăstarea.

Toți lucrătorii au dreptul la un loc de muncă în care riscurile pentru securitatea și sănătatea lor sunt controlate în mod corespunzător.

Aveți dreptul să știți cine vă angajează. Dacă nu știți, întrebați!

Există anumite lucruri pe care dumneavoastră trebuie să le faceți conform legislației britanice privind securitatea și sănătatea în muncă.

Ce trebuie să facă angajatorul dumneavoastră ?

Să vă spună care sunt riscurile pe care le prezintă munca pe care o efectuați pentru securitatea şi sănătatea dumneavoastră.

Să aibă afișat un certificat care să confirme că dispune de asigurarea obligatorie de răspundere a angajatorului.

Să vă asigure informarea și instruirea necesare pentru a lucra în condiții de securitate și să verifice dacă le-ați înțeles – acestea nu trebuie să fie în limba engleză.

Să verifice dacă înțelegeți indicatoarele de securitate de la locul de muncă.

Să se asigure că puteți vorbi oricând cu un supraveghetor cu experiență și că vă puteți înțelege unul pe celălalt.

Să nu vă permită să conduceți sau să folosiți mașini dacă nu ați fost instruit în mod corespunzător.

Să verifice ca echipamentul pe care trebuie să îl folosiți să fie corespunzător și corect îngrijit.

Dacă este necesar să vă asigure (gratuit) îmbrăcăminte sau echipament de protecție; acestea trebuie să fie călduroase și/sau impermeabil dacă lucrați afară.

Bunăstarea dumneavoastră

Să se asigure că aveți la dispoziție toalete și spații pentru spălat pe care le puteți folosi, și apă potabilă curată.

Să se asigure că în caz de urgență vi se poate acorda primul ajutor.

Să țină evidența tuturor vătămărilor, cazurilor de boală și incidentelor periculoase și să le raporteze Direcției de Securitate și Sănătate în Muncă (Health and Safety Executive – HSE).

Femei și tineri

Să țină cont de eventualele riscuri pentru femeile aflate la vârsta la care pot avea copii, îndeosebi dacă sunt gravide sau alăptează.

Să țină cont de necesitățile lucrătorilor care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani.

Ce trebuie să faceți dumneavoastră ca angajat

Să vă asigurați că ceea ce faceți la lucru nu prezintă riscuri pentru dumneavoastră sau alte persoane.

Să vă ajutați angajatorul să reducă riscurile pentru securitate și sănătate prezente la locul de muncă.

Să folosiți echipamentul de lucru așa cum ați fost instruit.

Să folosiți în mod corect tot ceea vi s-a dat pentru securitatea și sănătatea dumneavoastră.

Să vă informați angajatorul (în scris) dacă sunteți gravidă, alăptați sau dacă ați născut în ultimele șase luni.

Ce să faceți dacă sunteți preocupat de securitatea și sănătatea dumneavoastră

Discutați cu angajatorul, șeful sau supraveghetorul dumneavoastră.

Discutați cu responsabilul cu securitatea, dacă aveți unul.

Legislația britanică vă garantează anumite drepturi de bază la locul de muncă, cum ar fi limitarea duratei maxime de muncă, timp liber, pauze de odihnă și concediu anual plătit.