Expresia titlului m-a urmărit mult după interviul cu Georgeta. Profundă, nemaiauzită, ea exprimă anxietatea, grija nemăsurată, preocuparea până la frica de a nu reuși în ajutorarea fiului său, stările și trăirile unui suflet de mamă „spânzurat” între două lumi și între nenumărate necazuri greu de trecut, dar înfruntate și suferite cu demnitate și tărie.
O mamă care a rămas mamă și departe de casă, de patrie, și care, deși la o vârstă înaintată, are grijă în continuare de alții, de străini, cu aceeași implicare și dăruire cu care s-a implicat și pentru fiii săi. O viață „spânzurată”, legănându-se acolo, sus, de funia prin care trec speranțele și voința, de care atârnă existența sa, dar mai ales a celor dragi.
La 63 de ani Georgeta a plecat departe de casă, animată de speranța că fiul său se va face bine cu ajutorul său. Acum, după 32 de ani munciți în țară, a mai muncit alți 12 în Italia, la Villanova (Roma). Acum Georgeta are 75 și are grijă de o bătrână de 92 de ani. S-ar întoarce acasă, dar „nu mai știe unde…
Copilăria, tinerețea
Se derulează repede copilăria Georgetei: „A noastră n-a fost cum e asta de-acum. Noi am muncit de mici copii. Acum tineretul studiază…”
Din familie cu 3 frați, Georgeta va avea o copilărie prin care va trece repede. Se va căsători tânără, la 17 ani, și până la 25 va avea 4 copii: 3 fete și un băiat. Terminarea școlii generale, 7 clase cum era pe atunci, nu îi va da multe șanse. Va lua sapa în spate și 7 ani va munci la CAP. După alți 25 munciți la Odobești, adică 32 și jumătate în total, Georgeta „beneficiază” nici mai mult nici mai puțin de o pensie de 900 de lei.
– Nu aveți pensie specială așa cum au alții la noi?
– Nu știu de ce la noi există, că aici văd că le taie pensiile speciale.
Soție… fără soț dar cu 4 copii
Dogar, făuritor de butoaie adică, la fabrica de bere și lichior Aurora, Brașov, soțul va suferi un accident de muncă la doar 27 de ani. Va fi pensionat pe caz de boală dar va lua darul beției, și, chiar dacă vor cumpăra casă împreună, se vor despărți. Dar Georgeta este cea care va rămâne cu copiii. Ani și mai grei, cu școlarizarea copiilor și muncă asiduă la o fabrică din Odobești, la câmp…
– Nu v-a fost greu?
– Da, foarte greu. Foarte greu. Lucram la combinatul de îmbuteliere a vinurilor. Totuși, m-am descurcat: i-am dat pe toți la școală, fără să facă însă studii superioare… Pe timpul acela nu era chiar ca azi. La un moment dat soțul a murit. Mi-au trimis vecinii vorbă. „Vino și i-al că a murit.” L-am luat, l-am îngropat, i-am făcut tot ceea ce trebuia făcut… dar casa a rămas neamurilor sale, cu toate că era cumpărată de mine când eram împreună. Nu am avut pretenții. Casa fusese cumpărată cu chitanță pe care n-am mai găsit-o.
Copii au crescut, s-au făcut mari, au luat fiecare serviciu… Ne-am descurcat. Pe timpul lui Ceaușescu, poate n-ar trebui să o spun, dar m-am descurcat cu 4 copii.
Din cei patru copii, unul era băiat și 3 fete. Silviu, băiatul cel mare, „vorbind” cu o fată, aceasta a rămas însărcinată. Eu, care aveam trei fete, m-am gândit: mă bate Dumnezeu … Am făcut nuntă, normal, a luat-o, și-au făcut casă cu noi în curte, dar treburile nu mergeau chiar bine între ei. Ea mai pleca la mamă-sa…
Accidentul
Într-o noapte – fiul său Silviu, mecanic de întreținere la fabrica de nutrețuri concentrate din Focșani – de serviciu fiind, – s-a certat cu soția. El a plecat. S-a dus la un bar iar de acolo a plecat cu motocicleta și a intrat într-un stâlp de curent, căzând cu capul pe asfalt. A fost dus la București, 3 săptămâni fiind în comă. După care, ieșit, a făcut pareză.
Adus acasă (avea 33 de ani) nu mai era om normal, dar s-a recuperat cu multă muncă și sacrificii. Soția va pleca cu copil cu tot, fără să aibă grijă de el.
Începe să plângă Georgeta, simțindu-se „o lașă” pentru că i-a acceptat toate astea”, adică ieșirile soției și lipsa de grijă față de soțul bolnav, adică față de fiul său. 17 ani s-a chinuit fiul său așa.
– Am sărăcit complet. Tot am cărat doctorilor, spune cu amărăciune Georgeta.
Georgeta
– Cu sufletul spânzurat am plecat în Italia. Voiam cu tot sufletul să-l pot salva.
– Înainte să plecați din România, cum v-ați imaginat că va fi aici, în Italia?
– Nici nu m-am gândit. Nu. Aveam fata și cu ginerele aici, nepoți, … m-am bazat pe ei. Eu sunt o persoană care muncește, nu sunt pretențioasă… Aici, unde lucrez, au grădină… (palmele sale sunt scrijelite și bătătorite), am pus salată, ceapă, roșii, vinete, flori.
Limba italiană? Georgeta se descurcă, chiar dacă nici acum nu înțelege tot. Bătrâna la care lucrează a avut ictus de două ori și vorbește greu. „Eu de multe ori nici nu mă complic să înțeleg totul.”
– Când am plecat am zis că stau 3 luni dar… bani nu poți strânge… Acum nu știu unde mă întorc.
Viața e o continuă grijă…
Cristi Merchea, Doina Mustățea
