Risorgimento
În 1800, Napoleon a reușit să recâștige mare parte din Italia. Imperiul pe care l-a format doar pentru o scurtă perioadă de timp i-a încurajat pe patrioții italieni. Începând cu anul 1815, anul Congresului de la Viena, care a restaurat divizarea politică a Italiei, și până în anul 1870, an în care orașul Roma a fost preluat de trupele Regelui Victor Emmanuel al II-lea de Savoia, istoria Italiei a fost o luptă continuă pentru reunificare.
Perioada este una complexă. Mulți italieni din nord și sud iși doreau ca peninsula să devină o singură națiune, dar nu se puteau pune de acord în privința celui care o va conduce și asupra modului în care se va realiza acest lucru. Câțiva credeau într-o evoluție pașnică. Alții însă, precum Giuseppe Mazzini, doreau să reînvie Republica Romană.
Unii erau pentru un imperiu al Italiei sub conducerea casei de Savoia. În 1848, un an al revoluțiilor în întreaga Europă, s-a purtat primul război pentru independența Italiei. Prima dată, revoluționarii din Sicilia, Toscana și din statele papale i-au obligat pe conducătorii locali să acorde drepturi locuitorilor. În Milano, veștile despre revoltele din Paris și Viena au declanșat “cele cinci zile” incendiare faimoase, în timpul cărora armata de ocupație austriacă a fost izgonita din oraș. Apoi, Carol Albert de Savoia și-a trimis armata pentru a-i urmări pe austrieci, și astfel revoluția a fost declanșată. Carol Albert a fost curând susținut de trupele venite din diferite state ale Italiei. Când Papa a refuzat să declare război Austriei, ei au reușit să întoarcă armata lui Carol Albert în Piemont, iar acesta a abdicat.
