Petru Cotârcea – Românul care a cucerit Regatul Unit cu „Autobuzul muzical”

Petru Cotârcea – Românul care a cucerit Regatul Unit cu „Autobuzul muzical”

Petru Cotârcea este un tânăr român emigrat în UK. Un tânăr care însă, pe străzile Londrei sau ale altor localități din Regatul Unit este aplaudat la scenă deschisă, în aer liber chiar.
Pentru că Petru nu este un tânăr oarecare. El este unul special, unul care încântă urechile și inimile copiilor și pe cale părinților, dă speranțe și formează talente.

Plecat de mic, de la 14 ani, alături de părinți (mai întâi în Danemarca apoi în UK), Petru a absolvit Royal Academy of Music din Londra devenind unul dintre cei mai apreciați violoniști din această țară.


Și la terminare ce a făcut? Pur și simplu, ajutat de alți prieteni, a cumpărat un autobuz vechi, l-a reconfigurat și transformat în școală de muzică pentru copiii cu posibilități materiale mai reduse. De aici până la succes a fost doar un pas.

Un pas lung, cu multă muncă și dedicație, în care, pe perioada unui singur an, 240 de copii sunt inițiați în ale muzicii. Spre bucuria nemăsurată a copiilor și părinților acestora, a trecătorilor. 

Autobuzul său muzical a fost descoperit de mai toate ziarele și radio locale și naționale iar statul britanic a inclus proiectul său în Moștenirea Culturală a Regatului Unit.