România și integrarea imigranților

România și integrarea imigranților

Imigranţii se confruntă cu tot atâtea obstacole cât oportunităţi de integrare socială în România, care obţine 49 de puncte din 100 pe scala MIPEX – Indexul politicilor de integrare a imigranţilor, a cărui ediţie 2020 a fost prezentată miercuri la Bruxelles de Migration Policy Group şi parteneri din 52 de ţări. România a fost reprezentată prin Centrul pentru Inovare Publică, o organizaţie neguvernamentală. 

Indicatorii MIPEX pot fi grupaţi pe trei dimensiuni esenţiale: afirmarea drepturilor, oportunităţi pentru integrare, şi siguranţa imigranţilor.

Abordarea integrării României este clasificată de MIPEX doar ca „egalitate pe hârtie”. La fel ca în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, imigranţii din România se bucură de drepturi de bază şi de o relativă securitate, dar nu au suficiente oportunităţi de integrare. România are un scor mai bun, 76/100, peste media celor 52 de ţări analizate în ceea ce priveşte afirmarea drepturilor, însă are scoruri mai scăzute în ce priveşte oportunităţile (31/100) şi siguranţa (42/100). De aici şi descrierea „egalitate pe hârtie”.

Deşi legile naţionale sunt favorabile în ansamblu, apar obstacole majore pentru imigranţi în participarea politică şi obţinerea cetăţeniei, dar şi dificultăţi legate de punerea în practică a cadrului legislativ, rezumă Centrul pentru Inovare Publică, într-un comunicat de presă.

MIPEX analizează politicile de integrare în şase sectoare.

Acces la piaţa muncii (punctajul României – 46/100)

În România accesul pe piaţa forţei de muncă este pe jumătate favorabil pentru noii veniţi din afara UE. Aceştia pot obţine informaţii de bază despre locuri de muncă, servicii şi proceduri de recunoaştere, iar cetăţenii non-UE şi români beneficiază de acelaşi acces la educaţie, formare şi securitate socială. Cu toate acestea, există puţin sprijin general sau specific pentru imigranţi în dezvoltarea competenţelor şi a perspectivelor de muncă.

Reîntregirea familiei (punctajul României – 67/100)

Conform legilor mai degrabă incluzive ale României, rezidenţii eligibili să se…

citiți continuarea pe: agerpres.ro